Select Page

Citește Horoscop săptămânal Scorpion. Previziuni pentru perioada 24 – 30 septembrie 2022, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Scorpion și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Scorpion – 24 – 30 septembrie 2022

Între 24 și 25 septembrie seara, relațiile de prietenie nu vor evolua spectaculos; nativii se vor gândi în repetate rânduri la felul în care se prezintă aceste relații și la atitudinea pe care ar trebui să o adopte în concordanţă cu evidența faptelor, cu interesele lor, dar și cu sentimentele care-i animă.

Între 25 septembrie, după ora 19:43′, și începutul zilei de 28 septembrie, axa celor două case ale sănătății va sta sub semnul Lunii Noi în Balanță, din 26 septembrie, care va introduce un simţitor aer de temperare, de ușurare trupească și sufletească.

Fără a fi vorba de o vindecare anume, totuși, nativii se vor simți mai bine, parcă s-ar fi eliberat de o povară și vor avea chef de preocupări relaxante. Totuși, în acest răstimp, Soarele se va afla în opoziție cu Jupiter și va crea stridențe la locul de muncă (măsuri aspre, nedrepte, sancțiuni nemeritate), context astral mai puțin favorabil care va fi preluat de planeta Venus, din 29 septembrie, când aceasta va intra în zodia Balanței, până pe 23 octombrie, și pentru un răstimp scurt (29 septembrie – 3/4 octombrie) va da mesaje evidente cu privire la derapajele care se vor produce, mai mult sau mai puţin vizibil, în prima etapă, cu privire la regimul muncii.

Partea bună constă tocmai în aceste atenționări; apoi, traseul ei va fi favorabil cel puțin la nivelul universului de gânduri și preocupări interioare, sufletești sau intelectuale.

Între 28 septembrie, după ora 2:15′, și dimineața zilei de 30 septembrie, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității Scorpionilor și le va da subtilitate, percepții și intuiții corecte, dar și destul de mult orgoliu, ambiție și ostilitate în relațiile parteneriale care nu funcționează pe baze corecte. Din 30 septembrie, după ora 7:14′, informații ﹘ unele plauzibile, altele fanteziste și alarmiste privitoare la regimul banilor și la modalitățile de plată ale salariului.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.