Select Page

Citește Horoscop săptămânal Pești. Previziuni pentru perioada 24 – 30 septembrie 2022, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Pești și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Pești – 24 – 30 septembrie 2022

Între 24 și 25 septembrie seara, relațiile parteneriale vor trebui analizate, reevaluate, regândite în strategia lor, mai ales dacă este vorba de contracte, procese sau litigii.

Între 25 septembrie, după ora 19:43′, și începutul zilei de 28 septembrie, axa banilor câștigați din muncă și a ajutoarelor financiare de orice fel va sta sub semnul Lunii Noi în Balanță, din 26 septembrie, ceea ce va instaura un regim interesant, de oarecare detașare sau de abandonare a cramponării de ipoteza unor câștiguri materiale, mai ales că, în acea zi, Luna Nouă se va asocia cu opoziția Luminariilor la Jupiter, ceea ce va pune un reflector pe aspectul de legalitate, de dreptate, de normalitate și de legitimitate a unui demers la care nativii trebuie să fie atenți.

În acest sector, pe 29 septembrie, își va începe tranzitul planeta Venus, care, până pe 23 octombrie, va institui un context favorabil, modest, dar profitabil. Cu precizarea că, între 29 septembrie și 3/4 octombrie, la rândul ei, Venus va face opoziție cu Jupiter, care o va plasa în siajul aceleiași concluzii formulate adineauri cu privire la regimul juridic al unor venituri, drepturi și pretenții formulate de către nativi.

Între 28 septembrie, după ora 2:15′, și dimineața zilei de 30 septembrie, sectorul comunicării poate fi tulburat de informațiile abrupte, neconcludente, răutăcioase sau alarmante. Din 30 septembrie, după ora 7:14′, posibile prezențe publice. Unele vor fi utile nativilor pentru că le vor permite să se afirme, altora le vor permite să lanseze idei și opinii interesante, să se implice în dispute publice care să atragă atenția asupra valorii lor personale, morale sau profesionale.

Se conturează, spre sfârșitul săptămânii analizate, o dificultate în plan personal, familial sau partenerial, născută din incapacitatea nativilor de a face față unor dialoguri bazate pe capricii, exagerări și deformări ale realității.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.